Olguța Berbec și-a impus stilul inconfudabil în muzica populară românească și este apreciată de foarte mulți ascultători, iubitori ai folclorului românesc. Melodiile Olguței Berbec sunt foarte apreciate de public, deoarece interpreta de muzică populară are un farmec aparte pentru a se face plăcută văzului și auzului.
Pe canalul de Youtube al interpretei sunt 119 K de abonați în prezent și există videoclipuri care au milioane de vizionări.
Melodia ”Peste râu trece o punte” are deja 1 milion jumătate de vizionări. Aceasta face parte din albumul muzical ”Iubește inima și iartă”, lansat în 31 ianuarie 2016 la Sala Radio de interpreta de muzică populară: Olguța Berbec.
Textul, linia muzicală și videoclipul acestei melodii oglindesc într-o manieră artistică caracteristicile oamenilor și locurile frumoase din munții Mehedințului.
În melodia ”Peste râu trece o punte”, interpreta de muzică populară cu vocea sa minunată, exprimă zbuciumul fetei de la sat, care în anii tinereții este nevoită să se arunce în furtuna vieții, dar nu este sigură dacă să aleagă să plece sau nu, din locurile natale printre străini. Puntea din titlul melodiei este o metaforă care specifică granița dintre cunoscut și necunoscut.
Olguța Berbec reușește, de fiecare dată, să surpindă prin melodiile sale aspectele sociale și preocupările reale ale oamenilor din zona Mehedințului.
Melodia ”Peste râu trece o punte” a Olguței Berbec este acompaniată de Orchestra Națională ”Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros
Producător: Ijac Music Studio Video: Aurel Colceag, Mihai Codreanu, Andrei Scurtu