Vlăduța Lupău este o artistă tânără de muzică populară, plină de farmec și binecuvântată cu o voce superbă, care se întipărește puternic în sufletele ascultătorilor. Începând de la vârsta de 4 ani, Vlăduța Lupău a făcut primii pași în muzica românească și a continuat să farmece publicul național și internațional de atunci până în prezent. Frumoasa interpretă a câștigat deja premii importante de-a lungul carierei sale muzicale, precum:
- Premiul I – Festivalul Național „Rapsodia Românească”
- Premiul I – Festivalul Național „Maria Lătărețu”
- Premiul III – „Strugurele de Aur”
- Marele Premiu „Festivalul Național de Cătănie”
- Marele Premiu „Maria Tănase”
- Premiul de Popularitate „Mamaia Folclor”
Una dintre cele mai noi melodii de dragoste ale interpretei este piesa muzicală: ”Clipa fericirii”. Această melodie se potrivește de minune pentru dansul mirilor, deoarece are versuri pline de înțeles pentru oamenii îndrăgostiți. Nimic nu e mai frumos ca atunci când, în ziua nunții, dansați primul dumneavoastră dans în familie pe această melodie expresivă, care este plină de jurăminte sincere de dragoste. În videoclipul melodiei ”Clipa fericirii” (dansul mirilor) se regăsesc imagini și momente emoționante chiar de la nunta artistei.
Vlăduța Lupău este deja o valoare a muzicii populare românești, reușind de fiecare dată să ridice lumea în picioare, atunci când este invitată la diverse evenimente culturale din țară și străinătate. Frumoasa interpretă de muzică populară respectă și iubește folclorul românesc și îl promovează cu mândrie și voioșie, ori de câte ori are ocazia.
O petrecere, nuntă sau botez alături de Vlăduța Lupău este de neuitat și mereu de reamintit!