AcasăInterviuriDiana Borodi - interpreta din Maramureș a tinerei generații de folclor |...

Diana Borodi – interpreta din Maramureș a tinerei generații de folclor | interviu

Diana Borodi este o tânără interpretă de muzică populară din Maramureș, care s-a afirmat pe scena folclorului prin promovarea tradițiilor și a melodiilor specifice zonei chioarului, pe care o reprezintă cu atâta drag.
Am stat puțin de vorbă cu ea, iar astăzi vom afla mai multe despre începuturile sale ca interpretă, dar și despre evoluția sa de-a lungul anilor.

TopMuzica: De la ce vârsta ai început să cânți și de unde ai moștenit acest drag de cânt?
Diana Borodi:
„Dragul pentru folclor nu l-am avut de mică, întrucât în acea perioadă nu reprezenta un interes pentru mine, cu toate că membrii familiei mele sunt iubitori ai muzicii tradiționale, iar într-un fel sau altul, cred că mi-au insuflat și mie această iubire pe parcurs. La vârsta de 8 ani am început să urmez cursurile de dans popular desfășurate în cadrul Ansamblului „Tradiții Maramureșene” din Baia Mare, și cred că acesta a fost momentul în care am reușit să mă împrietenesc cu folclorul. Abia la vârsta de 12 ani mi-am făcut curaj și am debutat pe acest drum al muzicii populare, îndrumată fiind de către doamna coregrafă, Amalia Mureșan. În cadrul ansamblului au fost deschide două clase de canto popular, a căror cursuri le-am urmat și eu, sub bagheta doamnei Mihaela Iacob Dan.”

TopMuzica: Când ai înregistrat primele melodii din repertoriul tău?
Diana Borodi:
„În primăvara anului 2014 am debutat cu primele mele melodii, intitulate „Bată-te bădiță bată” și „Tare mândră-i ulița”, care au avut un impact destul de mare la vremea respectivă, și mi-au dat curajul necesar de a-mi continua evoluția pe acest drum.”

TopMuzica: Care crezi că a fost cel mai important moment din cariera ta artistică de până acum?
Diana:
„Am avut multe momente frumoase de-a lungul anilor, dar bineînțeles, și neplăceri. Cu toate acestea, maratonurile concursurilor din perioada anilor de liceu, rămân pentru mine cele mai frumoase amintiri de până acum. În toamna anului 2017 am obținut Marele Premiu al Festivalului Național Muzical „Lira”, iar emoțiile care m-au încercat atunci, le resimt de fiecare dată când vorbesc despre acest eveniment, fiind cel mai important moment din cariera mea artistică.”

TopMuzica: Ce aspirații de viitor ai, în ceea ce privește cariera ta de artistă?
Diana Borodi: „Îmi doresc să evoluez cât mai mult, să am propriile albume, iar prin activitatea mea muzicală să fiu îndrăgită în continuare de cei care mă apreciază. Bineînțeles, mi-ar plăcea să colaborez cu diferite ansambluri din țară și să particip la turnee internaționale.”

TopMuzica: Ce proiecte muzicale pregătești în perioada următoare?
Diana Borodi: „În urmă cu doi ani am lansat melodiile: „Asta-i horea mami mele”, „Ceterașu-i frumușel” și „Bădiță cu pană-n clop”, iar acestea pot să spun că au fost rampa mea de lansare. Bineînțeles, pentru cei care nu le-ați ascultat încă, le găsiți pe canalul meu de YouTube – Diana Borodi Official, și vă invit cu mare drag să o faceți. Pentru următoarea perioadă am multe proiecte pregătite, însă în cel mai scurt timp va apărea melodia „Cine bunicii nu-și uită”, o melodie de suflet, la care am lucrat foarte mult timp și sper să fie pe placul celor ce mă îndrăgesc.”

TopMuzica: În final, ce ai vrea să le mai transmiți fanilor tăi?
Diana Borodi: „În primul rând, vreau să le mulțumesc pentru toate mesajele de apreciere și toată susținerea pe care o am din partea lor, iar în al doilea rând, îi invit în continuare să îmi urmărească activitatea artistică pe pagina mea oficială de Facebook – Diana Borodi, dar și pe canalul meu de YouTube – Diana Borodi Official, unde vor apărea cele mai noi proiecte ale mele.”