Ziua celebrării iubirii la români, și anume Dragobetele, se întâmplă în fiecare an, pe data de 24 februarie, când se iubește 100% românește.
Povestea zeului tinereții, al veseliei, dar și al iubirii – Dragobete – este transmisă din generație în generație, de mai bine de 2000 de ani, de pe vremea vechilor daci.
Una din legendele populare, îl înfățișează pe Dragobete, fiul babei Dochia, ca fiind un fel de Casanova al vremurilor de atunci, care a sedus foarte multe femei cu farmecul său magic.
În timp, Dragobete devenit pentru toți românii un simbol suprem al iubirii și un protector al tuturor tinerilor, care simt dragostea adevărată.
În unele zone ale României încă s-a păstrat obiceiul, ca de Dragobete bărbați tineri să se îmbrace în haine de sărbătoare și să meargă în alai în păduri pentru a culege primele flori ale primăverii și a le dărui fetelor din sat. Băieții fugăresc fetele pe care le plac pentru a le săruta, iar acestea se lasă prinse și sărutate. Sărutul are o mare importanță pentru tineri, deoarece este echivalentul logodnei acestora. În seara de Dragobete se anunță, în cadrul comunițății satului, cuplurile care s-au logodit. Toți oamenii, care sărbătoresc ziua de Dragobete, sunt binecuvântați cu sănătate, iubire și belșug, iar cei care aleg să nu o facă, vor fi pedepsiți să nu aibă deloc parte de dragoste timp de un an.
Există încă tot felul de superstiții de Dragobete, pe care tinerii le păstrează și le respectă și astăzi, cum ar fi:
Tinerele nemăritate strâng puțină zăpadă (zăpada zânelor – se presupune că ar fi apărut în urma zâmbetelor zânelor) și apa rămasă în urma topirii acesteia are proprietăți magice pentru înfrumusețarea chipurilor. Fetele își spală chipul cu zăpada topită, pentru a fi la fel de frumoase ca zânele
Tinerii trebuie cu orice preț să se sărute cu fete de Dragobete
În ajun de Dragobete, fetele nemăritate își pun busuioc sub pernă cu sperața că zeul iubirii le va ajuta să își găsească soarta.
