Interpreta de muzică populară Adina Roșca e foarte prinsă cu munca în această perioadă, a Sărbătorilor de Iarnă, fiind și realizatoare a emisiunii „Petrecere la han” de la Etno TV. Ea a povestit, în interviul acordat, în exclusivitate, pentru revista topmuzica.ro, că munca nu o extenuează, pentru că o face cu pasiune. De asemenea, a dezvăluit mici secrete din viața sa de artistă, dar și de familistă convinsă.
Reporter: Adina, ca realizator de televiziune în domeniul muzicii, luna decembrie reprezintă o mare provocare pentru tine. Cum faci față în acest an atipic?
Adina Roșca: Sărbătorile de Iarnă sunt preferatele mele, în plus, când ceea ce faci e cu-adevărat din pasiune, nu simți oboseala. Anul acesta a fost pentru noi toți o provocare, am stat departe de ce ne mai drag, de scenă și public. Măcar la final de an reușesc să mă răcoresc, simt că-mi încarc bateriile.
R.: Cum este viața ta artistică, în această perioadă?
A.R.: Aceasta este partea plină a paharului din perioada pe care o traversăm. Ne-am îndreptat atenția către materiale noi, cântece noi, videoclipuri noi, pentru că am avut timp liber. Cei care ne urmăresc și apreciază activitatea primesc vești în mediul online despre noutățile noastre.
R.: Ai noroc de faptul că și soțul tău, Cătălin Doinaș, activează în domeniul muzicii, așa că înțelege cum e în lumea artiștilor. Care dintre voi ajunge, de regulă, mai devreme acasă și cum îl primește pe celălalt?
A.R.: Păi, având în vedere că mergem împreună cam peste tot, ajungem în același timp.
Doinașul meu, în schimb, lucreaza și în alt domeniu și-mi place să-l aștept de la serviciu cu masa pusă.
R.: Ce spune fiul vostru când reușește să vă aibă pe amândoi lângă el, să vă petreceți timpul toți trei împreună?
A.R.: Andrei profită la maxim de momentele în care suntem cu toții acasă. Mi se pare că atunci e cel mai răsfățat. Face ce face și reușește măcar pe unul din noi să-l determine să-i facă pe plac. Prioritățile noastre oricum s-au schimbat de când a apărut Andrei. Vrând-nevrând, trebuie să recunoaștem că jucăm după cum ne cântă el, dar tot el este cel care dă tonul la distracție în casă. Ne retrăim copilăria prin jocurile și veselia lui molipsitoare.
R.: Cum veți petrece Sărbătorile?
A.R.: Dintotdeauna, Sărbătorile de Iarnă le petrecem acasă, la Făgăraș. Și anul acesta ne păstrăm tradiția, dar probabil nu vom avea colindători. Îl așteptăm pe Moș Crăciun, ne pregătim intens pentru ”marea întâlnire”.
R.: Ce planuri aveți pentru anul care bate la ușă?
A.R.: Pfuuu, anul care vine … vrem să fie unul normal. Pe cel în curs nu-l luăm în calcul, dar nu-l punem nici în buletin. Sperăm că lucrurile se vor dezgheța ușor, ușor. Sunt sigură că ne-am învățat lecția, de-acum altfel apreciem micile bucurii pe care ni le oferă viața. Deci, ne punem nădejdea că anul 2021 ne va îngădui să recuperăm momentele în care am stat departe de public.
R.: O urare pentru cititorii noștri?
A.R.: Să rânduiască Dumnezeu pentru neamul românesc câte-un pic din fiecare: noroc, înțelepciune, înțelegere… și sănătate cât încape! Să aveți grijă de voi și de cei dragi vouă, să vă păstrați mintea limpede și sufletul curat!
Să vă fie viața dragă!
R.: Cum pot fi la curent cititorii noștri cu noutățile despre Adina Roșca și Cătălin Doinaș?
A.R.: Dacă încă nu au făcut asta, trebuie să dea like la pagina de Facebook și să se aboneze la canalul de YouTube și vor fi la zi cu toate noutățile în ceea ce ne privește.
Adina Roșca pe Facebook: https://www.facebook.com/AdinaRoscaa
Adina Roșca pe YouTube: https://www.youtube.com/c/AdinaRoscasiCatalinDoinas