În credința populară din Oltenia, sunt o serie de interdicții și rânduieli în legatură cu nașterea și primii trei ani din viața unui copil. Se spune că respectarea acestora asigură succesul sarcinii și sănătatea mamei și a pruncului.
Interdicții în timpul sarcinii
În timpul sarcinii, femeia nu trebuia să fure nimic de-ale gurii, pentru că, dacă e prinsă, copilul ce-l naște va avea semnul lucrului furat pe trup. De asemenea, femia e datoare să-și păzească privirea, pentru a nu vedea ceva defectuos, iar dacă se întâmplă acest lucru, nu trebuie să privească îndelung asupra defectelor văzute, ca pruncul să nu fie născut după cum a arătat lucrul văzut de ea.
Pe timpul cât „era grea”, cum se spunea pe vremuri despre o femeie însărcinată, aceasta nu avea voie să lovească vreun câine, căci copilul născut va fi câinos la inimă. Ei îi era interzis să stea pe treptele casei, iar dacă respecta această rânduială, era ferită de o naștere grea.
Legat de alimentație, se zicea că „femeia grea nu trebuie să mănance poame îngemănate, căci va face copii gemeni. Din măr început să nu mănânce, că va face copilul cu semn (…), iar poame crude dacă ar mânca, poate naște fără timp (prematur n.n.)”.
Tradiții la prima baie a copilului
În apa de la prima baie, tradiția românilor spune că trebuie să se pună: busuioc, ca să fie copilul frumos, mai ales dacă e fată; lapte dulce, ca să aibă pielea albă; grâu, ca să fie cinstit; măciulii de mac, ca să doarmă bine; apă sfințită (aghiazmă), să fie copilul curat ca aceasta și ferit de rău; ouă, ca să fie sănătos și plin ca oul (care trebuie să rămână întreg în timpul băii); bani, pentru a vea o viață plină de belșug.
După ce scoate banii, conform tradiției, moașa se duce și pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr, pentru a crește frumos și sănătos ca pomul respectiv.
Ursitoarele
La 3 zile după nașterea unui copil, în Oltenia se face curățenie lună în casă, se spală tot ce este de spălat, iar moașa așează „masa de ursitori”. Pe ea pune carte, pix, foarfecă, oglindă, lingură și orice lucru care se presupune că va determina viitorul copilului. Se pun două pahare, unul cu apă și unul cu vin și se așează pe masă, împreună cu pâine unsă cu miere și presărată cu nucă. La coacere, se fac trei cruci pe această pâine, câte una pentru fiecare ursitoare, se aruncă un praf de sare peste ea și, la sfârșit, se înfig în ea trei bănuți. Alimentele sunt pentru a le binedispune pe ursitoare: mierea să le facă dulci, vinul vesele și apa line.
În nopţile în care erau aşteptate ursitoarele, în Oltenia erau alungaţi câinii de pe lângă case, pentru ca zânele să nu se sperie şi să se supere şi, astfel, soarta copilului să aibă de suferit.
Ce să nu faci până la botez
Chiar și până în ziua de azi s-au păstrat anumite obiceiuri, femeile mai bătrâne întrecându-se să dea sfaturi noilor mămici, ca să știe ce „nu e bine” să faci, până la botezul copilului, ca de exemplu: nu trebuie să-l strigi pe nume pe cel mic; dacă speli hainele nou-născutului, nu trebuie să le lași afară, pe sârmă, pe timpul nopții; nu ai voie să tai unghiile copilului până la botez, pentru că altfel, când va crește, va fura; mama nu trebuie să stea cu spatele la copil, fiindcă va rămane fără lapte; nu trebuie să scoți copilul din casă după apusul soarelui în primele zile de viață; părul copilului nu trebuie tăiat până la un an, când i se rupe turta, sau i se taie moțul, în funcție de sexul copilului; dacă cel mic s-a născut cu semne pe corp, până la botez, timp de 40 de zile, în fiecare dimineață, înainte de răsărit, stai pe prag cu cel mic în brațe, ii dai lapte de la sân și repeți: “Ce-am văzut să fie uitat, copilul meu să fie curat ca argintul”; nu e bine să pupi copilul pe talpă, fiindcă toată viața te va ține “sub picior”, sau îi va fi teamă să meargă.
Botezul tradițional în Oltenia
În Oltenia, moașa duce copilul la biserică şi spune “duc un păgân şi voi aduce un creştin”, iar la întoarcere spune “am dus un păgân şi am adus un creştin”. Hainele cu care copilul este dus la botez sunt din partea moașei. La biserică, nașa trebuie „să-i plătească“ moașei pentru copil. La întoarcerea acasă, copilul este îmbrăcat în hainele aduse de nașă, iar lumânarea de botez trebuie ținută aprinsă până acasă la părinții copilului, urmând să fie stinsă de tocul ușii. Ajunsă acasă, nașa pune copilul pe pragul ușii și trece peste el „ca să nu se mai deoache“. Datorită mirului, hainele cu care copilul a fost îmbracat la botez sunt considerate sfinte. Ele sunt spălate a doua zi după botez.
Practici magice împotriva îmbolnăvirii copilului
În Oltenia, existau, dar mai persistă și acum prin unele sate, practici magice pentru protejarea copilului.
O astfel de practică era alegerea naşului din drum. În familia tradiţională oltenească, atunci când nu trăiau copiii, sau când
aceştia sufereau de boli grave, se credea că ar exista o legătură nefastă între naş şi copil, neprielnică celui mic. Prin urmare, realegerea naşului ar ajuta la schimbarea stării copilului, generând forţe vitale pentru noul-născut. De aceea, copilului i se dă un naş „de la Dumnezeu”. Copilul bine înfăşat, era aşezat lângă drum, la o răspântie sau la o fântână, iar primul trecător care-l ridica era ales ca naş, fără obligaţii materiale.
Aşadar, persoana care găsea copilul trebuia să-l boteze, dând acestuia, de cele mai multe ori, numele său. Aducerea copilului de la biserică în casă se făcea pe uşă, dacă l-au scos pe fereastră la plecare și pe fereastră dacă l-au scos pe uşă.
Obiceiul alegerii naşului din drum a fost identificat şi la bulgari și la sârbi.
Viaţa copilului grav bolnav şi cu slabe şanse să supravieţuiască se credea că putea fi salvată şi prin vânzarea simbolică, sau „datul de pomană” a acestuia unei femei căreia i-au trăit toţi copiii. Prin această practică magică foarte veche, se realiza, de fapt, schimbarea formală a părinţilor. La ea recurgeau şi familiile care au pierdut mai mulţi copii şi doreau să-l protejeze pe noul-născut. Vânzarea sau datul de pomană se făceau pe fereastră, pentru ca cel mic să nu iasă din casă pe unde au plecat copiii care au murit, adică pe ușă, iar Moartea să nu-l mai recunoască.
Tot în situaţiile în care copilul era bolnăvicios, părinţii, moaşa, naşul sau naşa schimbau numele acestuia, oferindu-i, astfel, o nouă identitate. Schimbarea numelui nu presupunea, de data aceasta, o practică rituală, ci se realiza printr-o simplă mutaţie a numelui. Părinţii, pur şi simplu, strigau copilul cu un nume nou, altul decât cel de botez.
Tăiatul moțului sau ruperea turtei
Potrivit acestui obicei, în primul an de viață nu se taie deloc din părul copilului, urmând ca, după împlinirea vârstei de 1 ani, părinții și nașii să organizeze tăierea moțului. Copilul, îmbrăcat în haine noi de la nași, este așezat pe un scaun, moment în care nașa sau nașul îi leagă părul cu o fundiță roșie sau albastră. Apoi, aceștia taie cu ajutorul unei foarfece o șuviță din părul acestuia. Șuvița va fi lipită pe un bănuț de argint, cu ceară picurată din lumânarea de botez.
În unele zone, face și o turtă, sau un covrig foarte mare, făcut din cocă de cozonac. După tăierea moțului, copilul este trecut prin turtă, care, după ceremonie, le este împărțită tuturor invitaților. În unele zone, turta este ruptă doar la fetițe, iar moțul se taie doar la băieți.
După ceremonie, în fața copilului este așezată o tavă cu tot felul de obiecte, din care copilul are voie să aleagă doar trei. Se spune că obiectele alese prevestesc viitorul copilului. Pe tava respectivă se pun obiecte precum: un ac și ață de cusut, bănuți, o carte, un instrument muzical etc.
Datul la grindă
După botez, timp de 3 ani, în prima zi a Anului Nou (1 ianuarie), copilul este dus în casa moașei, care pregătește hăinuțe noi și un colăcel special, împletit cât mai frumos.
Așa cum în ziua de Crăciun tinerii părinți merg cu copilul la nași cu plocon, în Oltenia, moșii primesc și ei daruri de la nepoți: vin, miere, prăjituri, sarmale, un curcan sau chiar și obiecte de cult. Moaşa pregăteşte un colac mare, din cocă de cozonac sau pâine, pe care îl leagă cu un şnur roşu, să nu-i fie nepotului de deochi, îl împodobeşte cu bomboane, cu fructe, pune pe el bani de hârtie, dar şi trei bani de metal şi o sorcovă. Prin datul de grindă, spune tradiția, copilul va crește înalt și frumos și va aspira către lucruri mărețe. În timpul ritualului, cel mic va avea pus pe cap un colacul.
La pragul ușii se pun semințe de floarea soarelui, grâu și boabe de porumb, alături de o bară de fier, care are rolul de a întări și proteja pe cel mic de relele, în timp ce semințele îi vor asigura o viață roditoare. Copilul, cu colacul pe cap, este aşezat pe pragul uşii, cu picioarele pe un fier, fie că-i vătraiul sau un topor din bătătură, iar moaşa îl ridică de trei ori.
Prima dată, copilul este ridicat la nivelul umerilor moașei, a doua oară – puțin peste umeri, iar a treia oară îl va ridica spre grindă, cât mai sus, aproape de tavan, rostind următoarele cuvinte:
„Doamne ajută cu bine! (prima ridicare); Cu sănătate! (a doua); Să-mi trăiască nepotul! (a treia ridicare).”
