Din vechime, românii au ținut și încă mai țin, prin sate îndepărtate, obiceiuri legate de Postul Paștelui, care a început luni, 15 martie, în acest an. Această primă săptămână din post are o mare însemnătate, fiind „stăpânită” de caii lui Sântoader.
Caii lui Sântoader bântuiau satele
În prima sâmbătă din Postul Paștelui, în calendarul ortodox este fixată sărbătoarea Sântoaderului. Conform credinței populare, se spune că, înaintea acestei zile, în prima săptămână din post, Caii lui Sântoader bântuiau peste tot, întruchipați în flăcăi, cu coada ascunsă în ițari și copitele ascunse în opinci. Ei întronau ordinea la începutul postului, închizând șezătoarele și petrecerile. Noaptea, fetele nu mai mergeau la șezătoare, ci se închideau în case și răsturnau toate vasele cu gura în jos, pentru a împiedica aceste spirite înfricoșătoare să se ascundă în ele. De altfel, fetele se temeau și să meargă în sat, la horă, să nu fie luate pe sus de o herghelie divină și lovite cu copitele.
Femeile nu aveau voie, în aceste zile, să lucreze cu firele, adică să coase, să urzească în război, riscând să fie pedepsite de Caii lui Sântoader.
“În satele din Banat, la Racoviţa, de exemplu, erau legende despre cai care-şi băgau coada în cizmele fetelor şi le jucau până acestea îşi pierdeau cunoştinţa. Arhiva Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj conţine documente foarte interesante despre astfel de tradiţii”, precizează muzeografa Daciana Vuia.
În prima săptămână din Post, era obiceiul alergatului cailor albi şi negri, văzută ca bătălia dintre noapte şi zi, la schimbarea anotimpului. De aici şi expresia “Paştele cailor”, care cu timpul, şi-a schimbat sensul, fiind sinonimă cu “niciodată”. Cert este că în prima săptămână a Postului, erau multe obiceiuri legate de cai.
Joia iepelor
În ziua de joi a săptămânii Cailor lui Sântoader, numită „Joia Iepelor”, fetele se spălau cu rouă pe față, apoi mergeau, dis-de-dimineață, să culeagă o plantă pe nume „popâlnic”, sau o alta numită iarbă mare. Ele fierbeau plantele în apă și, cu leșia obținută, se spălau pe cap, pentru a le merge bine întregul an și ca să le crească părul repede și frumos.
O altă însemnătate a acestei zile de joi era aceea că atunci trebuia să se încheie torsul tuturor firelor de lână sau de cânepă , altfel femeile erau considerate leneșe și erau pedepsite de Joimărița, o arătare îngrozitoare, care le ardea mâinile și unghiile.
Joimărelele
În unele regiuni ale țării, „Joimărița” revine în Joia Mare, dinaintea Paștelui. Ea provoacă pagube și mult rău femeilor care nu au terminat hainele țesute în răzvoi, până atunci, pentru toți membrii familiei, care trebuiau să aibă, de Paște, haine noi.
În aceeași zi apar și Joimărelele (bețișoare de alun uscat), pe care femeile le aprindeau și tămâiau cu ele mormintele celor duși din familie. Pe morminte se așezau, apoi, 12 colăcei, asemenea celor 12 mucenici ai lui Iisus Hristos, la care se adăugau mere, nuci sau alte fructe și dulciuri, „să fie pentru sufletul mortului”. După încheierea ritualului, toate acestea erau împărțite copiilor, de pomană.
Obiceiurie din Postul Paștelui diferă de la o zonă la alta a României. De exemplu, într-un sat din Dolj, de Joia Mare, femeile aprindeau adevărate focuri la crucile celor duși.
După vorba „câte bordeie, atâtea obiceie”, lista poate să continue.
